Autorul articolului Oana Moraru - director de scoala (particulara) in Calarasi
Una dintre cele mai toxice realitati in care cresc scolarii romani este cultura concurentiala a claselor. Exista, in constiinta colectiva a grupelor de copii - mai ales la clasele primare si de gimnaziu - un reflex de a se judeca unul pe celalalt si de a-si defini valoarea de om in functie de ce note au in catalog. Invatatoarele induc adesea dispretul fata de colegii "slabi" sau "puturosi", fata de raspunsul gresit sau ritmul lent de lucru al unora. Parintii apasa si ei pedala invinovatirii si se asigura ca lipesc rusinea si inadecvarea copiilor lor, ca persoane, de scorul din teste sau multumirea dascalilor lor. Cu totii ne etichetam copiii de mici, ca pe borcane; ne indoim de ei, ii pedepsim, ii asmutim unii impotriva celorlalti.
Ne e foarte
greu sa intelegem cate alte prilejuri exista sa sarbatorim triumfurile
si calitatile copiilor nostri in afara feliei unice pe care ne-o tot
serveste scoala, ca singur criteriu de acceptare si indragostire de
copii. Putini parinti mai vad si altceva sau mai investesc in restul
personalitatii copilului lor. Un om este, intr-adevar, cat si cum
gandeste la teste sau pe marginea unor informatii date. Dar nu numai
atat. Copilul tau este si:
- ce muzica asculta, ce tablouri i-au trezit uimirea, ce sporturi face;
- ce empatie arata pentru nevoile celui din jur;
- ce capacitate are sa se ridice de unde a cazut;
- ce prieteni are, cata toleranta, cata bunatate in suflet simte si cata energie pozitiva de viata;
- ce cuvant are in fata celorlalti, cate promisiuni isi tine;
- ce curaj are, cata autonomie, cat apetit pentru nou si aventura; cat de liber e pe dinauntru; cum se simte in corpul lui;
- ce disponibilitate de adaptare, cat de flexibil este, abil sa vada conexiuni si sa depaseasca stereotipul;
- ce conectare are la lume, la natura, cata prezenta si spirit de observatie angajeaza in orice moment;
- ce putere de a lua decizii si a initia, de a ii coagula pe altii, de a veni cu idei si initiativa;
Etc.
In scoala pe care o conduc sunt copii de toate felurile. Din afara, lumea ne judeca strict dupa numarul de olimpici pe care ii producem. Raportat la numarul de elevi, avem acelasi procent de olimpici ca orice alta scoala considerata buna. Ce nu se vede mereu in hartie sau nu rezoneaza in constiinta majoritatii este ceea ce face, simte si gandeste restul copiilor: media lor. Scoala romaneasca traditionala pierde aceasta medie - copilul normal dezovoltat, nu predispus catre exceptionalul competitiilor, dar fata de care suntem datori sa cultivam sentimentul ca si ei sunt valorosi si demni de respect, indiferent de nota din catalog.
Nu uitati ca toti copiii pe care ii injosim acum in ore sau acasa, tot vor fi primiti in facultatile patriei; diplome de medici, ingineri sau avocati vor avea, pana la urma, si neolimpicii tarii. Si nu stiu cati dintre voi, la batranete, va veti simti bine si protejati in mainile unor doctori, profesori, judecatori si avocati care au crescut cu frica in suflet, umiliti si dispretuiti de dascalii sau parintii lor sau care si-au pierdut bucuria pentru carte inca din clasa a II-a.
Dovada este prezentul nostru - unul plin de suspiciuni, coruptie si faramitare sociala - perfect cultivat in clasele unde am simtit mereu gustul inadecvarii si nedreptatea de a fi judecati, ca oameni, strict dupa bareme sau hachitele autoritatii de la catedra. Cunosc multi copii buni, de nota 10, care cresc cu o uriasa frica in suflet: aceea de a nu dezamagi sau supara pe cei din jur. Copiii astia - daca si-au obtinut performantele in medii concurentiale si privind peste umar la cine il depaseste sau primeste mai multe laude - n-or sa isi gaseasca vocea, vor tine capul jos, vor perpetua meteahna neimplicarii si a nepasarii fata de nevoile celor din jur.
Stiu ca cine are copii nu are si luxul sau timpul de a-i mai pasa de restul societatii sau lumea in care va functiona el. Cu totii alergam, parca, legati la ochi, sa ni-l salvam pe al nostru: sa pompam in el meditatii, cluburi si concursuri. Dupa principiul "cel mai bun scapa turma".
Parerea mea e ca cine "scapa" azi e omul inteligent emotional, capabil sa se accepte si sa se iubeasca pe sine si pe ceilalti. Omul deschis, vulnerabil, conectat si curajos. Omul care are idei, ochii inainte si puterea de a deschide usi, fara sa ii pese cum e judecat de altii. Ori asta se cultiva numai in anii copilariei. In scoli care te accepta si te cresc fara sa te judece.
Mai tarziu e prea tarziu. Se vede astazi, cu o ochiul liber, in jurul nostru.
- ce muzica asculta, ce tablouri i-au trezit uimirea, ce sporturi face;
- ce empatie arata pentru nevoile celui din jur;
- ce capacitate are sa se ridice de unde a cazut;
- ce prieteni are, cata toleranta, cata bunatate in suflet simte si cata energie pozitiva de viata;
- ce cuvant are in fata celorlalti, cate promisiuni isi tine;
- ce curaj are, cata autonomie, cat apetit pentru nou si aventura; cat de liber e pe dinauntru; cum se simte in corpul lui;
- ce disponibilitate de adaptare, cat de flexibil este, abil sa vada conexiuni si sa depaseasca stereotipul;
- ce conectare are la lume, la natura, cata prezenta si spirit de observatie angajeaza in orice moment;
- ce putere de a lua decizii si a initia, de a ii coagula pe altii, de a veni cu idei si initiativa;
Etc.
In scoala pe care o conduc sunt copii de toate felurile. Din afara, lumea ne judeca strict dupa numarul de olimpici pe care ii producem. Raportat la numarul de elevi, avem acelasi procent de olimpici ca orice alta scoala considerata buna. Ce nu se vede mereu in hartie sau nu rezoneaza in constiinta majoritatii este ceea ce face, simte si gandeste restul copiilor: media lor. Scoala romaneasca traditionala pierde aceasta medie - copilul normal dezovoltat, nu predispus catre exceptionalul competitiilor, dar fata de care suntem datori sa cultivam sentimentul ca si ei sunt valorosi si demni de respect, indiferent de nota din catalog.
Nu uitati ca toti copiii pe care ii injosim acum in ore sau acasa, tot vor fi primiti in facultatile patriei; diplome de medici, ingineri sau avocati vor avea, pana la urma, si neolimpicii tarii. Si nu stiu cati dintre voi, la batranete, va veti simti bine si protejati in mainile unor doctori, profesori, judecatori si avocati care au crescut cu frica in suflet, umiliti si dispretuiti de dascalii sau parintii lor sau care si-au pierdut bucuria pentru carte inca din clasa a II-a.
Dovada este prezentul nostru - unul plin de suspiciuni, coruptie si faramitare sociala - perfect cultivat in clasele unde am simtit mereu gustul inadecvarii si nedreptatea de a fi judecati, ca oameni, strict dupa bareme sau hachitele autoritatii de la catedra. Cunosc multi copii buni, de nota 10, care cresc cu o uriasa frica in suflet: aceea de a nu dezamagi sau supara pe cei din jur. Copiii astia - daca si-au obtinut performantele in medii concurentiale si privind peste umar la cine il depaseste sau primeste mai multe laude - n-or sa isi gaseasca vocea, vor tine capul jos, vor perpetua meteahna neimplicarii si a nepasarii fata de nevoile celor din jur.
Stiu ca cine are copii nu are si luxul sau timpul de a-i mai pasa de restul societatii sau lumea in care va functiona el. Cu totii alergam, parca, legati la ochi, sa ni-l salvam pe al nostru: sa pompam in el meditatii, cluburi si concursuri. Dupa principiul "cel mai bun scapa turma".
Parerea mea e ca cine "scapa" azi e omul inteligent emotional, capabil sa se accepte si sa se iubeasca pe sine si pe ceilalti. Omul deschis, vulnerabil, conectat si curajos. Omul care are idei, ochii inainte si puterea de a deschide usi, fara sa ii pese cum e judecat de altii. Ori asta se cultiva numai in anii copilariei. In scoli care te accepta si te cresc fara sa te judece.
Mai tarziu e prea tarziu. Se vede astazi, cu o ochiul liber, in jurul nostru.
